Cariere
Clinica Dr. Dali își doreşte parteneri tineri, pasionați de profesia lor, sinceri și empatici, la început de carieră.
Pentru că nici un început nu este ușor, ne gândim o formă de colaborare onestă şi avantajoasă de ambele părți, astfel încât să creștem împreună.
A pune bazele propriei afaceri când ești la început de drum este anevoios și solicitant financiar. Nu există o bază de pacienți, iar piața este concurențială. Managementul în domeniul medical este complex, iar investiția trebuie să fie constantă atât în servicii și echipamente, cât și în marketing și promovare.
De aceea, noi venim cu știința de a manageria două clinici, cu o bază de pacienți, cu două locații dotate după ultimele standarde în care se investește permanent, precum și echipă de marketing.
Cautam parteneri la inceput de drum!
Clinica Dr. Dali este în căutarea unor parteneri entuziaști și dedicați, aflați la începutul carierei lor medicale, pentru a se alătura echipei noastre dinamice și inovatoare. Credem în dezvoltarea continuă și în sprijinirea noilor talente, oferindu-le oportunități de creștere și evoluție profesională într-un mediu stimulant și prietenos.

Medici dermatologi

Medici ginecologi (estetică ginecologică)

Medici stomatologi

Medici plasticieni

Medici pasionați de medicina regenerativă

Printre avantajele oferite:
Dr. Dali este un brand deja consacrat în rândul clinicilor de medicină estetică din Constanța și București, cu vechime și stabilitate, în continuu proces de extindere și evoluție.

Parteneriat stabil și avantajos pe termen lung.

Beneficii financiare.

Mediu de lucru profesionist și concentrat asupra calitatii serviciilor.

Program flexibil.

Posibilitati de dezvoltare in cadrul unei echipe de specialiști cu vastă experiență.

Implicare directă în dezvoltarea clinicilor.
