Alege clinica Dr. Dali pentru rezultate eficiente și de durată
O siluetă redesenată!
Procedura de slăbire localizată prin Criolipoliza Cooltech este, în prezent, o metodă foarte eficientă de remodelare non-invazivă şi fără durere. Îngheţarea ţesutului gras nu presupune incizii ori anestezie, ca în cazul liposucţiei, şi nici injecţiile care sunt necesare la mezoterapie, un alt tratament de remodelare.
Mai mult decât atât, nu este nevoie de internare şi se poate face oricând în timpul zilei, fără să deranjeze activităţile zilnice ale pacientului. În timpul procedurii, acesta se poate relaxa, citi, asculta muzica şi chiar dormi. Nu este necesară o perioada de recuperare şi activităţile obişnuite, inclusiv exerciţiile fizice pot fi reluate imediat după terminarea şedinţei.
Într-o singură şedinţă lucrează doi aplicatori, fiecare pe câte o zonă. Aceştia tratează independent şi sunt dotaţi cu propriul sistem de control şi vacuum. Astfel, pe parcursul unei singure ședințe pot fi tratate şi remodelate două porțiuni mari ale corpului.
Beneficii si avantaje pentru silueta ta!
CoolTech, aparat perfomant de criolipoliza, 4 din 5 acizi grași dispar la -8 grade Celsius. Slăbești exact acolo unde iti dorești!
- În doar 70 de minute elimină până la 30% din grăsimea țintită
- Eficientă dovedită pe piele flască
- Îmbunătățește circulația sângelui
- Stimulează producția de colagen
- ZERO perioadă de recuperare
- Relaxare & confort pentru tine
Activează-ți metabolismul cu ajutorul criolipolizei CoolTech!